Am onoarea, ca primar al Comunei Bosorod sa va aduc la cunostinta aprecierea mea fata de cetatenii acestei comune, prin punerea in valoare a tot ce inseamna “Bosorod”. Principala mea preocupare va fi gospodărirea cât mai eficientă a comunei, a bugetului local si nu în ultimul rând, bunăstarea cetățenilor Comunei Boșorod.
Totodată din dorința de a ne face cunoscuți in calitate de comunitate, cu obiceiurile si tradițiile noastre, punctele de atracție turistica existente și cu activitățile culturale specifice comunei noastre, am realizat noul concept de site, disponibil tuturor celor care vor sa fie informati.
Acest site a fost creat din dorința de a fi cat mai aproape de cetățenii acestei comunități, de a transmite care sunt obiectivele în prezent și ceea ce noi ne-am propus sa realizam în viitor și de a facilita participarea locuitorilor la procesul administrativ, dar mai ales la informarea lor într-un mod corect si deschis cu privire la acțiunile desfășurate.
Comunicarea este cea mai importanta latura ce doresc sa ne defineasca in relatia dintre cetateni si administatori ai acestei comune. Doresc sa ma adresez tuturor cetatenilor, sa expun ce doresc sa realizez si prin comunicare sa atingem obiective, mai ales in situatia noastra cand sunt atat de multe de realizat, dar resursele fiind limitate.
Am expus problematica administrării comunei in mod public, însă cred că cel mai bun mijloc de a menține o legătura permanentă cu dumneavoastră este prin intermediul acestui site, unde veți găsi toate informațiile de interes pentru dumneavoastra, legate de comunitatea noastră, atât a activității administrației publice locale, cat şi a obiectivelor pe care ni le-am propus spre realizare.
Pentru viitor, îmi doresc sa mențin o relație apropiată cu toți cetățenii comunei și să participăm la dezvoltarea acesteia.
PERȚA DENIS-OVIDIU, Primar Comuna Boșorod