Atracții turistice
Atracțiile turistice de pe teritoriul comunei sunt numeroase și variate – istorice, arheologice și naturale.
Dintre monumentele istorice și siturile arheologice ale civilizației dacice aflate pe teritoriul Comunei Boșorod, menționăm: Cetatea Piatra Roșie, Drumul Roman, Castrul din Platforma Luncani, Valul de apărare de la Cioclovina. Urme ale locuirii musteriene (paleoliticul mijlociu) au fost identificate în Peștera Cioclovina.
Cetățile dacice reprezintă o îmbinare originală între tehnicile militare clasice și arhitectura religioasă a epocii fierului. Acestea au fost recunoscute la nivel național prin Decizia 452/1979 și Hotărârea 13/1997, fiind în prezent incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Cetatea Piatra Roșie
Ridicată pe dealul cu același nume, la 831 m altitudine, Cetatea Piatra Roșie era o componentă strategică a sistemului defensiv dacic, având rolul de a apăra accesul dinspre Valea Streiului. Poziționarea pe vârful dealului oferea vizibilitate excelentă asupra Văii Luncanilor, singura cale de acces.
Fortificația avea patru turnuri pe latura estică și o palisadă ce îngreuna accesul inamicilor. Planul construcției, inspirat din arhitectura elenistică, avea forma unui patrulater de 102 × 45 m.
În interior se afla o construcție din lemn, iar în exterior un sanctuar. Pe versantul estic exista o a doua incintă, cu ziduri și palisadă, ce conținea un drum pavat. La intrarea în prima incintă se găsea o scară de calcar lată de 2,5 m.
Sistemul de ziduri de la Cioclovina
Una dintre cele mai puternice fortificații dacice, situată lângă satul Cioclovina, este alcătuită dintr-un sistem impresionant de ziduri. Zidul principal, construit din lemn și pietre nefasonate, are o lungime de peste 2,5 km, cu bastioane de 40–80 m diametru.
Zidului principal i se adaugă 33 ziduri perpendiculare și oblice, având rol de fragmentare a frontului de atac.
Tehnica de construcție murus dacicus presupunea două rânduri de blocuri de piatră lipite perfect, cu interiorul umplut cu piatră și pământ bătut, fixate cu grinzi din lemn.
Vârful Tafla
Vizibil încă de la intrarea pe Valea Luncanilor, Vârful Tafla adăpostește în spatele său satul Cioclovina. Zona este bogată în vestigii arheologice, inclusiv fragmente de ceramică de tip Cotofeni.
Fântâna cu Leacuri de la Bobaia
Tradiția spune că de Sânziene, zânele vin la Fântâna cu Leacuri de la Bobaia și petrec în jurul izvorului. Ritualurile locale includ folosirea apei „neîncepute” pentru spălat și realizarea cununilor din flori de Sânziene, purtate sau aruncate pe acoperiș pentru noroc.
(Relatare culeasă de la Anisoara Costa, Luncani)
Sistemul carstic Ponorici – Peștera Cioclovina cu Apă
Rezervație naturală speologică (Clasa B)
Localizare: satul Cioclovina, pe platoul carstic Luncani. Sistemul include Peștera Ponorici și Peștera Cioclovina cu Apă, având galerii însumând 7800 m.
Peștera Ponorici se deschide la baza unei stânci de 80–90 m, iar intrarea în Cioclovina cu Apă se află la baza Dealului Trisiciori. O parte a traseului poate fi parcurs de turiști fără echipament, până la primul puț.
Peștera Cioclovina Uscată
Rezervație speologică – clasele A și B; monument UNESCO; declarată rezervație științifică în 1955.
Situată pe versantul estic al Văii Scobina, pe partea nordică a Dealului Arsului, la 770 m altitudine. Este una dintre cele mai importante peșteri arheologice din România.
Aici s-au descoperit urme de locuire vechi de peste 26.000 de ani, inclusiv un craniu de Homo sapiens fossilis (aurignacian mediu), alături de numeroase oase de urs.
Peștera are aproape 2 km lungime și o denivelare de 126 m. Tunelul artificial săpat în perioada exploatării guano-fosfatului este vizitabil.
Biserici
Biserica Ortodoxă din Chitid
Cu hramul Adormirea Maicii Domnului, construită în 1648 în stil gotic, cu contraforturi și ferestre în arcadă. Turnul oferă o priveliște spectaculoasă asupra zonei.
Biserica Ortodoxă din Boșorod
Cu același hram, ridicată pe temelia vechii biserici în 1908–1909, prezintă elemente bizantine și geamuri în arcadă. Pictura (2001–2002) aparține pictorului Vasile Cosma.
Biserica Ortodoxă din Luncani
Construită din lemn, pe amplasamentul vechii biserici din secolul XVII, sfințită în 1938. Prezintă interes istoric și arhitectural.
